Pour que les élections européennes soient réellement européennes et démocratiques.

O adevărată democraţie în Europa nu este posibilă decât dacă Parlamentul european este ales de toţi alegătorii europeni în cursul uei alegeri trans+europene şi devenind în fine capabilă să canalizeze o veritabilă voinţă politicăeuropeană care va fi totul în afară de cel mai mic numitor al programelor a mai mult de o sută de partide politice naţionale.
Condiţiile alegerii europene trebuie să fie aceleaşi pentru orice cetăţean european şi să garanteze cea mai mare reprezentivitate posibilă atât la nivel naţional cât şi la nivel trans-european.
Atunci doar alegerile legislative europene vor fi nişte adevărate alegeri europene .
Sistemul actual cât despre el nu este decât o enormă fraudă cu etichetă, ce maschează trista realitate a monopolului partidelor naţionale asupra sistemului politic european.

Newropeans cere ca alegerile europene să fie realmente europene şi democratice.
Pentru asta:

1. Alegerile europene trebuie să aibă loc în aceeaşi zi în toate ţările europene.
2. Procedeele de alegere folosite trebuiesă fie omogene şi să garanteze reprezentarea cea mai largă şi cea mai diversă posibilă şi nu să asigure victoria celor mai mari partide cu ajutorul unor metode opace şi total nedrepte şi nejustificate din punct de vedere democratic: în special metodele de scrutin şi metodele de repartizare proporţională folosite nu trebuie să favorizeze pe cei mici şi/sau noile partide.
3. Cererea de semnături (dacă este reţinută) trebuie să fie aceleaşi pentru orice partid al aceluiaşi stat membru, fie că e nou sau deja stabilit. Numărul de semnături de obţinut trebuie să fie rezonabil, bazat pe o procedură identică în ansamblul Uniunii Europene, şi să se aplice fiecărui partid (şi nu numai celor noi)
4. Mijloacele de alegere trebuie să fie total finaţate cel mai bine de UE, cel puţin de fiecare stat membru al UE. Asta pentru a asigura o justă reprezentare a partidelor independente, şi nu una îndepărtată, pentru că se bazează pe un acces identic fiecărui partid.
5. Vârsta legală de participare la aceste alegeri, atât în calitate de alegător cât şi în calitate de candidat trebuie să fie aceeaşi în fiecare ţară membră. Este condiţia unei reprezentări omogene în întreaga UE.

Situaţia astăzi

Oeice partid într-adevăr european în citeva ţari europene este interzis !
Chiar pentru alegerile europene! Orice partid trebuie mai întâi să fie naţional şi înregistrat pe lângă autoritatea naţională competentă.
Consecinţe :
 Partidele naţionale rămân stăpânele jocului şi nicio decizie favorizând interesele europene nu poate fi pusă în aplicare. Politicile europene sunt mai întâi naţionale, fiecare stat apără ,mai întâi propriile interese fără vreo viziune europeană comună.
 Comisia fiind în orice caz numită de şefii de stat şi de guvern, orice decizie europeană este mai întâi rezultatul unei înţelegeri între executivele statelor membre cu un rol foarte limitat al Parlamentului European (care face unică în democraţie nu are nicio putere de iniţiativă a legilor, acesta fiind domeniul rezervat Comisiei europene, ea însăşi compusă din birocraţi nealesi şi numiţi).

Sunt aprox 110 partide naţionale (în medie 4 pe ţară) fiecare cu programul său şi nicio coordonare europeană care se vor găsi repartizateîn 8 grupe politice în Parlamentul european în iunie 2009. Fiecare cu propriul program care diferă sensibil de la o ţară la alta, şi o lipsă de majoritate între partide de aceeaşi factură în parlamentul european, de unde coaliţii de circumstanţă între grupuri cu înclinaţii exprimate ca fiind opuse.
Consecinţe:
 O absenţă totală şi organizată a direcţiei europene politice clară şi cetăţeni europeni care nu se regăsesc deloc în hotărârile luate, diluate într-un parlament slab între grupuri politice abstracte şi cu cel mai mic nomitor comun.
 O rată de participare la alegerile europene care nu încetează să scadă de la prima alegere a parlamentului european din 1979. Dacă media Ue era de 63% în 1979, ea nu era decât 45% în 2004 şi aceasta printre marile ţări fondatoare (39%, 42,7% et 43% în 2004 pentru Olanda, Franţa şi Germania).

Nicio dispoziţie nu este luată de către orice stat ar fi, nici măcar de către Cominia europeană pentru a schimba, nici măcar a denunţa această lipsă totală de dezarminizare a momentului far al vieţii democratice europene : Alegerea Parlamentului european.
Intr-adevăr straniu când se stie cu ce energie armonizează Comisia europeană fiecare domeniu al vieţii cetăţenilor : Economia şi îmbunătăţirea normelor de funcţionare până la capăt, dreptul civil, dreptul societăţilor, dreptul penal, dreptul financiar.. niciun domeniu nu îi scapă în afară de cel principal : dreptul la alegeri într-adevăr europeneşi deci democratice, singura garanţie a unei adevărate reprezentări democratice a cetăţenilor europeni!
Consecinţă:
 Nimic nu se schimbă, nicio schimbare în profunzime nu poate să se facă în funcţionarea UE, ceea ce provoacă dezinteres, neîncredere şi nemulţumire a unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni şi a provocat (şi va provocaîncă altele) criza instituţională pe care o trăim de 4 ani cu respingerea constituţiei şi tratatului de la Lisabona.

BARIERE LA INTRAREA MEREU MAI GREU DE DEPĂŞIT PENTRU NOILE PARTIDE.

Specificul reprezentării democratice este să asigure cea mai bună reprezentare posibilă a curentelor şi cetăţenilor oricare ar fi mărimea lor şi importanţa lor atât fizică cât şi financiară. Ori anumite state membre au devenit stăpâne pentru a asigura supremaţia oridinii (a lor) existente.

Principale procedee folosite:
Sistemul cel mai răspâdit în UE este proporţionalitatea.
Dar mai multe nivele de dificultate au fost create artificial de către anumite state membre pentru a securiza supremaţia principalelor partide nationale.

Modurile de scrutin (circumscripţii sau nu )
Alegerea scrutinului este crucial. Cu cât magnitudinea este mai slabă (adică numărul de scaune în joc), cu atât mai puţin efectul proporţional al scrutinuului este important. Fracţionarea teritoriului duce în mod mecanic la defavorizarea partidelor mici. Trei tări folosesc în mod tradiţional acest procedeu : Regatul Unit, Irlanda şi Belgia (pentru acesta din urmă puternicele disparităţi regionale justifică un astfel de procedeu). O ţară la originea creării UE a crezut potrivit să îl aplice de la alegerile din 2004 : Franţa.

Liste blocate sau nu
O listă blocată este o listă a cărei ordine a cadidaţilor determinaţi de partid va fi în mod necesar ordinea candidaţilor aleşi dacă lista obţine suficiente voturi. Dimpotrivă o listă non blocată permite alegătorului să aleagă ordinea candidaţilor pe care doreşte să-i vadă aleşi mai întâi, chiar să combine voturile sale între mai multe liste, ceea ce asigură astfel o mai mare latitudine de alegere alegătorului.
Dacă majoritatea ţărilor europene aplică un sistem de listă deschisă, anumite ţări foloessc exclusiv liste blocate : este cazul Germaniei, Greciei, Poartugaliei. Regatului Unit, Spaniei, Franţei, Estoniei, Ungariei, Poloniei.

Metoda repartizării utilizate
Metoda lui Hondt avantajează partidele mari, mai ales când magnitudinea (numărul de scaune la putere) este slabă (căci micile ţări sau circumscripţii). Este metoda folosită de majoritatea ţărilor membre, două dintre ele folosind de asemeni un sistem de corcumscripţii : Franţa şi Regatul Unit.
Metoda Sainte-Lagüe creşte în schimb proporţionalitatea sistemului şi avantajează micile partide : ea este frecvent folosită în ţările nordice şi de Suedia pentru alegerile la Parlamentul European.

Pragul de acces la reprezentare
Anumite state prevăd între altele un prag de acces la reprezentare 5 % în Germania, Letonia, Lituania, Slovacia, republica Cehă şi Franta (pentru acesta din urmă o rată de 7% ar fi în studiu), 4 % în Austria, Suedia şi în proiect în Italia, 3 % în Grecia. Când magnitudinea este importantă, în special când teritoriul naţional constituie o circumscripţie unică (Franţa din 1979 până în 1999), acest prag a drept efect excluderea reprezentării unei liste care a adunat totuşi suficiente voturi pentru a obţine aleşi.
Când magnitudinea este mai slabă (Franta 2004), pragul de 5 % nu joacă decât un rol teoretic, pentru că trebuie în practică să adune o proporţie de voturi superioară pentru a spera să obţină un ales. Singurul efectiv este atunci mai ridicat decât pragul legal. Pentru Franţa de ex acest prag efectiv se situează la 10% pentru majoritatea circumscripţiilor.

Semnăturile cetăţenilor
Anumite ţări au crezut necesar să ceară noilor partide (cele ce au déjà un candidat ales fiind exceptate) să reunească un număr definit de semnături din partea cetăţenilor. Acest număr merge de la citeva sute pentru Luxemburg (250) până la mai multe sute de mii pentru România (200000). Dacă câteva mii de semnături ca în Germania (4000), în Suèdia (1500), în Belgia (5000 pentru partea flamandă, 5000 pentru partea Wallonne şi 200 pentru partea germanofonă) în Spania (15000 sau 50 aleşi), sau încă 10 000, 15 000 sau 20 000 respectiv în Slovacia, Républica Cèhă şi Ungaria pot să pară justificate, ce să spunem de 150 000 semnături cerute în Italia (30 000 pe circumscripţie), 130 000 în Polonia (10 000 pe circumscripţie) sau încă 200 000 pentru România!!
Tichetul de intrare este în mode vident mai ridicat pentru un nou intrat în aceste ţări atât în ceea ce priveşte resursele umane cât şi financiare. Perioadele pentru a acoperi aceste candidaturi sunt reduse şi fiecare partid dispune de câteva luni doar, de la 6 la 8 luni înainte de alegeri până la 2 luni manixim înainte de acestea din urmă. În fine şi din nou, partidele existente sunt exceptate de la acestă colectă de semnături !

Costul mijloacelor pentru alegeri
În majoritatea ţărilor europene costul alegerilor (faptul de a putea fizic vota cu ajutorul buletinelor de vot, plicuri, postere…) este plătit de stat chair dacă o garanţie este cerută ăn aceste numeroase ţări partidelor. Acesta merge de la 90€ pentru Malta là 11250€ pentru Olanda sau £60 000 (66 000€, sau 5500€ pe circumscripţie) pentru Regatul Unit. Aceste sume sunt rambursate dacă partidele ating un prag de 1 până la 3% în funcţie de ţară.
Două ţări (după câte ştim) fac excepţie în ceea ce priveşte finanţarea mijloacelor pentru alegeri de către stat: Républica Cehă unde fiecare partid trebuie să cheltuiască echivalentul a 10 000€ pentru a plăti buletinele de vot şi alt material necesar alegerii (rambursaţi dacă se obţine mai mult de 1% dintre voturi) şi Franţa pentru care un partid ce doreşte să se prezinte în cele opt circumscripţii trebuie să cheltuiască mai mult de 1 million de euro ! pentru acestă ultimă ţară de asemeni la originea creării UE pragul voturilor de atins pentru a pretinde rambursarea acestor cheltuieli este de 3% din voturi, adică cel mai ridicat din UE.
Cum poate un nou partid independent să aibă şansa de a ccede la alegeri în aceste condiţii?! Specificul democraţeie nu este tocmai să asigure un acces egal fiecărui partid?!

Vârsta legală de participare la alegeri
Acest ultim punctpriveşte în acelaşi timp alegătorii în vârstă sau nu să voteze şi candidaţii potenţiali la alegeri. ste necesar ca aceste vârste legale minime pentru vot şi pentru a putea fi candidat să fie aceleaşi în fiecare ţară pentru a asigura o reprezentativitate omogenă în ansamblul UE.
Astfel dacă pentru vârsta legală de vot votul la 18 ani (vârsta majoratului civil) este aceeaşi în aprox majoritatea ţărilor UE (doar Austrai autorizează votul la 16 ani) disparităţile sunt importante în ceea ce priveşte vârsta legală pentru a fi candidat : este de 18 ani pentru 12 ţări, de 21 ani pentru 10 ţări, de 23 ani pentru 2 dintre ele et de 25 ani pentru 3 ţări.

CONCLUZIE

Dacă ar fi un concurs între ţările cel mai puţin democratice, bazat pe ansamblul criteriilor expuse mai sus, am găsi în ordine:

1. Franţa
2. Italia şi regatul Unit
3. Polonia şi România

Alegerile europene nu vor fi într-adevăr europene şi democratice decât atunci când regulile şi procedurile de alegere pentru aceste alegeri vor fi aceleaşi în fiecare stat membru al UE.
Aceste reguli şi proceduri trebuie să fie cele mai deschise posibil şi să favorizeze cea mai largă reprezentareşi diversitate posibile.
În fine,crearea de partide trans-europene trebuie să fie în mod explicit recunoscută în sânul UE şi în fiecare stat membru! Este condiţia sinecvanon pnetru o democraţie adevărată şi deci o adevărată democraţie europeană!